Problema unei antene 5G din complexul rezidenţial Avantgarden din cartierul Bartolomeu a revenit în Consiliul Local Braşov, după ce a fost
prezentată în Deliberativul local şi anul trecut. Mai exact, la finalul şedinţei, reprezentantul unor braşoveni care locuiesc în zonă a anunţat în plenul din 29 mai a amintit că respectiva antenă este amplasată la o distanţă mică de locuinţe şi la aproximativ 15 metri de un loc de joacă. De asemenea, braşoveanul (foto) a prezentat o serie puncte de vedere ale unor comisii din Ministerul Sănătăţii privind posibilele riscuri de expunere la radiaţii electromagnetice neionizante (cum este cazul celor din domeniul telefoniei mobile). Astfel, el a spus că specialiştii Comisiei de neurochirurgie recomandă „prudenţă la o distanţă mai mică de 300 de metri de spitale, şcoli, blocuri de locuinţe”, Comisia de medicină internă apreciază că legislaţia în domeniu este deficitară, iar în opinia membrilor Comisiei de Gastroenteorilogie, „câmpurile electromagnetice pot induce diferite afecţiuni, iar copiii sunt mai expuşi”.
De asemenea, braşoveanul a spus că mai multe autorităţi locale din România au luat măsuri în acest sens. Printre altele, el a precizat că la Slatina, Consiliul Local a dispus a antelele GSM să nu fie amplasate pe clădirile publice.
„Am vorbit cu mai mulţi avocaţi şi am pregătit un proiect de hotărâre de Consiliu Local”, a spus braşoveanul, care a solicitat ca funcţionarea antenei din Avantgarden să fie suspendată.
De cealaltă parte, primarul Braşovului, George Scripcaru, a declarat că municipalitatea braşoveană va prelua dosarul, că va discuta cu cei pe proprietatea cărora a fost amplasată antena şi că va fi analizată posibilitatea aprobării unei hotărâri de Consiliu Local prin care să fie reglementată amplasarea unor astfel de antene.


