Noi, cei care avem antene in apropierea locuintei sau a locului de munca, primim ‘spor de antenă’?
Nu, noi primim radiatii din ce in ce mai multe, injurii, calomnii, amenintari, minciuni si legislatiei cat mai abuziva de la ANCOM si toti reprezentantii statului complici corupti de corporatii!
Sporul de antena este reglementat de Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice care se aplică personalului din autorități și instituții publice, respectiv Parlamentul, Administrația Prezidențială, autoritatea judecătorească, Guvernul, Ministerele, Consiliul Concurentei, Consilii locale etc.
Citam din legea nr. 153/2017 art.2
(1) Dispozițiile prezentei legi se aplică:
a) personalului din autorități și instituții publice, respectiv Parlamentul, Administrația Prezidențială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, unitățile teritoriale, autorități ale administrației publice locale, alte autorități publice, autorități administrative autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora, finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale;
b) personalului din autorități și instituții publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale;
c) personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii;
d) persoanelor care sunt conducători ai unor instituții publice în temeiul unui contract, altul decât contractul individual de muncă;
e) persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
(2) Dispozițiile prezentei legi nu se aplică personalului din Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.
(3) Intră în categoria personalului din sectorul bugetar personalul încadrat pe baza contractului individual de muncă, personalul care ocupă funcții de demnitate publică numite sau alese și personalul care ocupă funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică, magistrații, precum și personalul care beneficiază de statute speciale, inclusiv funcționarii publici și funcționarii publici cu statut special.”
TOTI acestia isi iau spor pentru ca stau 8 ore intr-o cladire cu antene, in timp ce noi si copiii nostri stam 24 de ore iradiati de aceasta tehnologie de comunicatii fara fir.
Ei, „autoritatile si institutiile publice” platiti din banii nostri, care nu ne asculta solicitarile in privinta radiatiilor electromagnetice si ne sfideaza, au grija sa incaseze luna de luna spor de condiții vătămătoare aka sporul de antena .
Chiar daca radiatiile se incadreaza in ticaloasele standarde de siguranta de 100 de ori mai permisive decat CE recomanda, ei tot isi iau sporul, da?!
Si noi? Noi suntem supusi linsajului si ni se cer fel si fel de probe, de studii, de te miri ce dovezi ca aceste radiatii sunt vatamatoare, cand este evident ca orice forma de viata sufera sub inluenta acestor radiatii neionizante, indiferent ca sunt 3G, 4G, 5G.
Stiati ca pe multe blocuri si terenuri sunt antene telecom instalate fara acordul proprietarilor, fara a plati chirie, fara a se asigura minime conditii de protectie a locatarilor?
Stiati ca pe blocuri se afla antene de la toti operatorii, desi doar unul a semnat contract de chirie?
Verificati-va proprietatea si nu permiteti astfel de echipamente ucigatoare in apropierea locuintei sau a locului de munca.
Anchetati, masurati radiatiile, verificati in teren si in acte cine, ce, cand, cum, pentru ce.
Incepeti demersurile juridice locale.
Puterea este la PROPRIETAR. El si numai el poate permite sau nu aceste antene, oricat de mici, mari ar fi, indiferent ca sunt 3G, 4G, 5G.
Oameni buni, pasivitatea noastra ne costa sanatatea si viata!
Daca nu ne trezim si nu ne implicam fiecare in comunitatea lui, daca nu luptam pentru a ne apara sanatatea, viata si libertatea, vandutii astia de la butoane ne vor omor cu zile.
Informatii suplimentare despre acest spor de antena gasiti la https://tinyurl.com/y9j936zw
Reamintim tuturor ca reteau 5G va avea trilioane de conexiuni nonstop, milioane de antene, zeci de mii de sateliti, va iradia de cel putin 20 de ori mai mult decat ne iradiaza ceea ce este acum instalat. 5G va aduce cuptorul cu microunde planetar. 5G este o tehnologie destinata obiectelor, nu oamenilor.
#STOP5GRomaniaACUM #ImpreunaSePoate
Pingback: (UPDATE) Despre radiația electromagnetică pulsatorie. Cât de nocivă este tehnologia wifi-xG? | MĂRTURIE CREȘTIN-ORTODOXĂ